Informație generală despre conjunctura regională și globală
Informație generală despre conjunctura regională și globală
10.09.2025
Piața regională a semințelor de floarea soarelui și a uleiului este una complexă, competitivă și foarte volatilă. La fel e și piața globală.
Competitivitatea pe această piață depinde prioritar de accesibilitatea resurselor financiare și altor resurse necesare pentru procesele de producere, de eficiența proceselor de producere și logistice, precum și de condițiile meteorologice.
Platforma Oil World prognozează pentru sezonul 2025 / 26 o recoltă globală de 59,3 milioane tone de semințe de floarea soarelui, cu 7,6% mai mult decât cele 55,1 milioane tone colectate în sezonul precedent.
International Grains Council prognozează o roadă mai modestă, de 56,6 milioane tone.
Se așteaptă că volumul global de procesare va constitui 53,2 milioane tone. Cu toate că prognoza este mai mare decât volumul din anul precedent, rezultatele sunt amenințate de rezervele inițiale reduse de semințe de floarea soarelui și de riscurile meteorologice existente.
În regiunea Europei Centrale și de Est se așteaptă că Rusia va colecta o recoltă record de 17,8 – 18,3 milioane tone; Ucraina va colecta 13,5 – 13,7 milioane tone; România (cel mai mare producător de semințe de floarea soarelui în Uniunea Europeană) va colecta circa 2,0 – 2,2 milioane tone; Turcia va colecta 1,55 milioane tone; Moldova va colecta circa 0,75 milioane tone și Serbia 0,7 milioane tone.
Productivitatea terenurilor diferă de la țară la țară. Astfel, în Republica Moldova productivitatea este circa 1,1 tone/ha pe terenurile raioanelor de Sud, și 2,2 tone/ha pe terenurile raioanelor din Nord.
În România productivitatea începe cu 1,2 tone/ha în regiunile de Sud și Sud – Est, și se ridică până la 2,6 tone/ha în celelalte regiuni. Productivitatea în Serbia este de circa 2,0 tone/ha.
Productivitatea medie a terenurilor în acest sezon sub așteptările inițiale a determinat o creștere bruscă a prețurilor.
Necesitatea anuală a Turciei de circa 4,5 – 4,7 milioane tone de semințe de floarea soarelui, pe fundalul capacității interne de producere de 1,55 milioane tone, face ca Turcia să fie un factor influent în formarea prețurilor în regiune. Furnizorii principali de semințe pentru uzinele de ulei din Turcia sunt Republica Moldova, România și Rusia.
Notă
Grupul Trans-Oil este unul dintre cei mai importanți actori regionali în industria agroalimentară. Investițiile Trans-Oil în capabilitățile de procesare și producere în Europa de Est depășesc 400 milioane dolari SUA.
Brandurile de ulei de Floarea Soarelui produse de companiile Grupului Trans-Oil în Republica Moldova, România și Serbia: Floris și Iskon, ajung pe piețele a peste 40 de țări, cu populație ce depășește 2 miliarde de oameni.