Comunicat de presă privind vizita Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dl Yan Wenbin, la “Floarea Soarelui” S.A., companie a Grupului Trans-Oil


im1
Comunicat de presă privind vizita Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dl Yan Wenbin, la “Floarea Soarelui” S.A., companie a Grupului Trans-Oil
16.02.2023

Pe data de 8 februarie 2023, la fabrica de ulei “Floarea Soarelui” S.A., a avut loc întâlnirea de afaceri între Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dl Yan Wenbin, și conducerea companiei “Floarea Soarelui” S.A., în persoana directorului Stella Ostrovețchi.

Prioritar a fost discutată perspectiva exportului în Republica Populară Chineză a uleiului și șrotului de floarea-soarelui (ca hrană pentru animale, bogată în proteine).

Ambasadorul Yan Wenbin a subliniat importanța unei colaborări strânse între departamentele de domeniu din Republica Populară Chineză și Republica Moldova, responsabile de organizarea comerțului bilateral. Ambasadorul Yan Wenbin a afirmat sprijinul puternic pentru promovarea cooperării comerciale dintre Republica Populară Chineză și Republica Moldova.

De asemenea, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze a apreciat eforturile deja depuse de Guvernul Republicii Moldova, autoritățile locale și producător, fabrica de ulei “Floare Soarelui” S.A.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat problema celor mai eficiente căi logistice pentru transportarea șrotului de floarea-soarelui atât prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (Republica Moldova), cât și prin porturile maritime din România.

Părțile au discutat aspecte legate de emiterea autorizațiilor de către autoritățile de Control fitosanitar din Republica Populară Chineză pentru importul de șrot de floarea-soarelui în Republica Populară Chineză.

La finalul întâlnirii, părțile și-au exprimat dorința de a dezvolta o colaborare strânsă, organizând forumuri comune de afaceri și platforme de comunicare în cadrul expozițiilor internaționale.

#TransOil #TransOilMoldova #TransOilGroup

#FloareaSoareluiSA #FLORIS


© Trans-Oil Group of Companies