Grupul Trans-Oil refinanțează cu succes Eurobondul de 500 de milioane de dolari, scadent în 2026, prin emisiunea unui nou Eurobond de 550 de milioane de dolari, cu scadența în 2029
Grupul Trans-Oil refinanțează cu succes Eurobondul de 500 de milioane de dolari, scadent în 2026, prin emisiunea unui nou Eurobond de 550 de milioane de dolari, cu scadența în 2029
13.11.2024
Grupul Trans-Oil, important operator în domeniul agribusiness din regiunea Mării Negre, companie cu model de afaceri integrat, anunță refinanțarea cu succes a Eurobondului său garantat de 500 de milioane de dolari, scadent în 2026. Grupul a emis un nou Eurobond, în valoare de 550 de milioane de dolari, cu scadență în 2029, ca parte a strategiei sale de optimizare a structurii capitalului și de extindere a profilului de maturitate a datoriei.
Tranzacția a atras o cerere puternică din partea investitorilor din toată lumea, finalizându-se cu o subscriere totală în valoare de 1,2 miliarde de dolari — de peste două ori mai mare decât valoarea ofertei. Emisiunea a stârnit un interes semnificativ din partea investitorilor instituționali, instituțiilor financiare de dezvoltare, fondurilor de hedging, băncilor private și a administratorilor de active din America de Nord, Europa și Asia, demonstrând încrederea în modelul robust de afaceri și în viziunea strategică a Grupului Trans-Oil.
Procesul a fost coordonat la nivel global de un grup de instituții financiare format din Citi, ING și Oppenheimer. Acestea, cărora li s-au alăturat Raiffeisen Bank International și UniCredit, au avut în același timp și rolul de a gestiona registrul de subscriere și de a coordona procesul de distribuție al emisiunii, prin valorificarea rețelelor lor extinse, cu scopul de a realiza plasarea cu succes a emisiunii.
„Suntem deosebit de încântați de sprijinul puternic primit din partea rețelei noastre globale de investitori, ceea ce subliniază încrederea lor în viitorul Grupului Trans-Oil”, a declarat Vaja Jhashi, CEO al Grupului Trans-Oil. “Această refinanțare reușită este o dovadă a solidității modelului nostru de afaceri, a angajamentului nostru față de creșterea sustenabilă și a concentrării noastre pe crearea de valoare pentru toți factorii interesați. Participarea diversificată a investitorilor instituționali, a fondurilor speculative, a băncilor private și a administratorilor de active subliniază atractivitatea abordării noastre strategice și profilul nostru solid de credit.”
Veniturile obținute din noua emisiune vor fi folosite pentru a refinanța integral Eurobondul existent cu scadența în 2026, pentru a rambursa alte datorii restante, precum și pentru a acoperi comisioanele și taxele aferente tranzacției. Noul Eurobond emis, cu scadența în 2029, oferă o rată a cuponului competitivă, reflectând îmbunătățirea ratingului de credit al Grupului și condițiile favorabile de piață.
Această tranzacție marchează un moment important pentru Grupul Trans-Oil, care continuă să implementeze strategii prudente de gestionare a capitalului, menite să îi consolideze poziția de lider de piață în regiunea Mării Negre.