Aragvi Sea Terminal SRL a obținut aprobările autorităților române pentru achiziția terminalului portuar Frial SA din Portul Constanța
Aragvi Sea Terminal SRL a obținut aprobările autorităților române pentru achiziția terminalului portuar Frial SA din Portul Constanța
23.05.2025
Grupul Trans-Oil anunță că subsidiara sa din România, Aragvi Sea Terminal SRL, a primit toate aprobările necesare din partea Guvernului României și a Consiliului Concurenței pentru finalizarea achiziției companiei Frial SA, operator portuar activ în cadrul Portului Constanța.
În urma unei evaluări derulate de către Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) și Consiliul Concurenței, Guvernul României a emis deciziile oficiale de autorizare a acestei investiții, confirmând astfel caracterul transparent, legal și benefic al tranzacției.
Aceste aprobări reprezintă o recunoaștere oficială a transparenței Grupului Trans-Oil, a conducerii și acționariatului său, precum și a modelului său de afaceri sustenabil, axat pe dezvoltare regională, eficiență operațională și parteneriate durabile. Grupul mulțumește Guvernului României și autorităților competente pentru sprijinul oferit și pentru încrederea acordată în derularea acestei etape importante din strategia sa de expansiune logistică.
Achiziția Frial SA – un pas strategic în dezvoltarea infrastructurii logistice din regiune
În octombrie 2024, Grupul Trans-Oil a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru pachetul majoritar de acțiuni al Frial SA, operator de infrastructură portuară care deține două terminale specializate în Portul Constanța: unul pentru mărfuri vrac solide și generale, și unul pentru produse lichide și uleiuri vegetale.
Această tranzacție face parte dintr-o strategie amplă de consolidare a prezenței Grupului în zona Mării Negre, având drept obiectiv optimizarea lanțului logistic de transport, depozitare și export al cerealelor și oleaginoaselor din România și regiune. Integrarea activelor Frial SA va permite extinderea capacităților operaționale ale Grupului, sporirea eficienței și asigurarea unor servicii portuare competitive și de înaltă calitate.
Despre Grupul Trans-Oil
Grupul Trans-Oil este un conglomerat agroindustrial internațional, cu activități integrate pe verticală în domeniul producției, procesării și comerțului cu cereale, oleaginoase și uleiuri vegetale. Cu prezență regională extinsă în Europa de Sud-Est, Grupul operează în Republica Moldova, România, Serbia și alte piețe strategice, fiind recunoscut pentru standardele sale înalte de calitate, sustenabilitate și guvernanță corporativă.